Alte obiective din zona Târgu Neamţ

Tot în zona oraşului Târgu Neamţ se află şi alte monumente istorice şi de arhitectură, răspândite pe o suprafaţă mai mare, în locuri mai greu accesibile şi care rămân – de obicei – în afara principalelor itinerarii turistice.

BISERICA DE LEMN DIN GROŞI

Pe teritoriul comunei Brusturi-Drăgăneşti, către limita nordică a judeţului, merită menţionată Biserica de lemn din Groşi cu hramul “Sf. Voievozi”. Ea a fost strămutată de la Mănăstirea Neamţ în anul 1834 şi are plan cruciform, făcând parte din categoria bisericilor cu turn-clopotniţă deasupra pronaosului.

BISERICA DIN DAVIDENI (Com. ŢIBUCANI)

În satul Davideni din comuna Ţibucani, Biserica “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” a fost ctitorită de Iordache Cantacuzino în anul 1774. Aceasta păstrează caracteristici constructive tipice veacului al XVIII-lea şi un interesant iconostas executat în anul 1859.

Pe teritoriul aceleiaşi comune, într-un loc pitoresc înconjurat de dealuri împădurite, spătarul Iordache Cantacuzino Deleanu a ridicat biserică din bârne de stejar pe temelie de piatră, cu hramul “Maria Magdalena”, pentru Schitul Ţibucani.

Actul ctitoricesc s-a săvârşit în 1774 dar este posibil ca o mică obşte de anahoreţi veniţi de la Mănăstirea Secu să fi vieţuit în aceste locuri înainte de data respectivă.

După cum ne informează pisania de pe zidul turnului-clopotniţă ce străjuieşte intrarea, în 1859 boierul Aga Ioniţă Botez a construit clopotniţa şi a restaurat biserica, înzestrând-o cu mai multe cărţi şi obiecte liturgice. Alte lucrări de restaurare şi construcţie (chilii, stăreţie, arhondaric) au mai avut loc în 1935, cele mai recente încheindu-se în 1987.

Biserica are plan simplu, fără abside laterale, cu pridvor deschis, pronaos, naos şi altar. Acoperişul este străpuns de trei turle nu prea înalte, iar bolţile de pe naos şi altar se sprijină – ca şi în cazul altor biserici de lemn – pe nervuri arcuite de brad. Pronaosul are un plafon drept, deasupra fiind o încăpere care se încheie spre est cu bolta naosului.

Ornamentaţia sculpturală şi stilul icoanelor îndreptăţesc concluzia că iconostasul datează din secolul al XVIII-lea, fiind probabil executat în 1774, odată cu biserica.

Pomelnicul Triptic al acestui aşezământ şi unele documente aflate la Mănăstirea Secu, relevă că în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi la începutul veacului trecut, Schitul Ţibucani a constituit un puternic centru cultural-teologic, afirmându-se prin şcoala care a funcţionat aici “în spirit Paisian” şi prin unii dascăli de recunoscut prestigiu ca Teodosie şi Ilarion.

BISERICA DE LEMN DIN TOPOLIŢA (Com. GRUMĂZEŞTI)

În satul Topoliţa din comuna Grumăzeşti, Biserica de lemn “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” dăinuie ca mărturie a unei străvechi şi înfloritoare vieţi monahale în aceste locuri. Modestul lăcaş cu plan cruciform şi acoperământul copleşit de mai multe turle care “gravitează” în jurul celei centrale, a constituit vreme îndelungată vatra de rugăciune a Mănăstirii Topoliţa, aşezământ vestit şi bogat, cu o numeroasă obşte de maici.

Atestată documentar printr-un hrisov de întărire emis de Ieremia Movilă la 11 aprilie 1598, Mănăstirea Topoliţa exista fără îndoială anterior acestei date, ctitorul său fiind – după cum se deduce din informaţiile existente – voievodul Petru Şchiopul. Aici s-au mutat, probabil pe la 1550, călugăriţele de la vechea Mănăstire Boiştea, vatră monahală deja amintită într-un document din 6 iunie 1446, şi tot de aici va pleca Maica Olimpiada cu maicile sale pentru a pune bazele Mănăstirii Văratic în 1781-1785.

După cum deducem dintr-un hrisov semnat de domnul Alexandru Ioan Mavrocordat, la 1 ianuarie 1786 obştea de călugăriţe de la Mănăstirea Topoliţa era destul de numeroasă, biserica fiind refăcută în 1784. Dar extinderea continuă a satului şi apropierea sa de mănăstire prevestea sfârşitul implacabil al acestui aşezământ. Deznodământul s-a produs în 1790, când locţiitorul de mitropolit Ambrozie … văzând că monastirea Topoliţa … era în mijlocul satului … au poruncit a să muta de acolo la Mănăstirea Văraticul, ce era mai deoparte şi mai potrivită pentru asămine petrecere a vieţii monahiceşti.

După stingerea vieţii monahale de la Topoliţa, biserica a fost preluată de obştea satului care a reparat-o şi a îngrijit-o, folosind-o ca biserică parohială.

CASA ARISTIDE CARADJA (Com. GRUMĂZEŞTI)

Tot la Grumăzeşti, de data aceasta în centrul comunei, se găseşte Casa Aristide Caradja. Situată în mijlocul unui mic parc dendrologic, construcţia are un singur nivel şi prezintă o terasă largă în faţa marelui salon din care se deschid intrările în celelalte încăperi. Aici a trăit şi a studiat timp de mai mulţi ani, mai ales după cel de-al doilea război mondial, cunoscutul entomolog Aristide Caradja (1861-1955), realizatorul unei colecţii de lepidoptere de o mare valoare ştiinţifică, unică în lume, pe care a donat-o Muzeului “Grigore Antipa” din Bucureşti.

BISERICA DIN PIPIRIG

Cam la jumătatea drumului dintre Târgu Neamţ şi Poiana Teiului, comuna Pipirig se desfăşoară ca o punte de legătură între Valea Bistriţei şi zona Târgu Neamţ. Aici venea adesea Ion Creangă la bunicul său David Creangă, întreaga comună păstrându-se până astăzi ca o fecundă vatră etno-folclorică, renumită pentru arhitectura de veche tradiţie a caselor, pentru costumele populare, ţesăturile şi cusăturile de un specific inimitabil.

Fiind sat pe moşia Mănăstirii Neamţ, Pipirigul a fost înzestrat cu un Paraclis în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe temelia căruia, în 1807, s-a ridicat Biserica “Sf. Nicolae”. Construită din bârne pe temelie de piatră, biserica avea iniţial forma de navă, fiind ulterior mărită prin adăugirea pronaosului şi pridvorului, iar în 1936 i s-a aplicat şi tencuială la exterior. Cele trei turle cilindrice de pe acoperiş, situate deasupra naosului şi altarului, individualizează profilul monumentului dar dăunează proporţionalităţii întregului ansamblu.

Biserica a fost nepictată până în anul 1990 când, odată cu obţinerea avizelor favorabile de la Comisia Monumentelor Istorice, s-a realizat şi acest lucru.

Colecţia de obiecte bisericeşti adăpostită aici conţine icoane de la 1776 şi din secolul al XIX-lea, un sfânt chivot de la 1841, alte sfinte vase, precum şi pomelnicele de la 1807 şi nu numai, toate acestea fiind găsite în clopotniţă.