Plecând din Piatra Neamţ pe DN 15C spre Târgu Neamţ, ceva mai la nord de Gârcina, o altă ramificaţie vestică (DC 146) a drumului principal pătrunde pe Valea Almaşului, străbătând o zonă de un pitoresc deosebit. Aici, într-o poiană de la piciorul unui deal împădurit care coboară până pe malul pârâului, se înalţă Biserica cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor”.
Tradiţia păstrează amintirea unei vechi obşti călugăreşti statornicită aici încă din secolul al XV-lea, sub conducerea sihastrului Vasile Almaş, venit din Transilvania împreună cu soţia sa Maria. Aceştia vor ridica în anul 1659, ajutaţi fiind de localnici, un paraclis din lemn, cu hramul “Sfântul Nicolae”, fiind consideraţi ctitorii acestui aşezământ monahal. Paraclisul a fost dotat cu câteva icoane şi un iconostas, despre care se spune că au fost aduse de către Vasile (devenit ulterior ieromonahul Vasile din obştea Mănăstirii Neamţ) şi soţia sa, şi care acum sunt expuse în muzeul mănăstirii. Locaşul de rugăciune al schitului lui Almaş a fost distrus ulterior de tătari, prilej cu care îşi pierde viaţa şi Maria Almaş.
Pe această vatră s-a construit în 1715, cu ajutorul Ecaterinei Cantacuzino, soţia spătarului Iordache Cantacuzino, un schit. Acesta a rezistat până în anul 1821 când a fost distrus de eterişti. În 1821, boierul Lupu Balş şi monahul Rafail zidesc actuala biserică cu hramul “Duminica Tuturor Sfintilor” pe locul vechiului lăcaş din lemn, schitul devenind unul de maici. În 1851 biserica este supusă unor ample lucrări de renovare pe cheltuiala boierului Palade.
După o lungă perioadă de stagnare, datorată Decretului 410/1959 în urma căruia maicile au fost nevoite să plece la mănăstirile Agapia şi Văratec iar schitul a fost inchis, viaţa monahală de aici renaşte. Astfel, în baza hotărârii nr. 26 din 12 ianuarie 1987 a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, Schitul Almaş este reînfiinţat ca schit de monahi sub ascultarea Mănăstirii Horaiţa, având ca stareţ pe Arhim. Zenovie Ghidescu. Totodată încep şi lucrările de restaurare a întregului ansamblu monahal.
În 1990, prin hotărârea nr. 5057 din 22 iunie a Sfântului Sinod, schitul obţine statutul de mănăstire sub conducerea stareţului P.Cuv.Arhim. Laurenţiu Niţă.
Biserica are plan cruciform, cu sânuri laterale poligonale, iar din vechile construcţii se mai păstrează turnul-clopotniţă care în trecut proteja intrarea în incintă şi o căsuţă de tip ţărănesc ce adăposteşte Paraclisul “Sf. Nicolae”, construcţie din 1725.
Actuala pictură a bisericii a fost realizată între anii 1988-1995 de către pictorii Moroşanu, Bratiloveanu şi Stancu din Suceava.
Slujba de sfinţire a bisericii a fost oficiată la data de 1 octombrie 1995 de către I.P.S. Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ocazie cu care aceasta a primit şi hramul “Acoperământul Maicii Domnului”.
