Din Piatra-Neamţ, artera cea mai frecventată este DN 15 C, care străbate cartierul Dărmăneşti în direcţia nord, către Târgu Neamţ. La ieşirea din oraş, DC 145 se desprinde spre vest pe valea Cuejdului, unde se află Biserica “Pogorârea Sfântului Duh”, pe locul fostei mănăstiri Gârcina, în centrul satului cu acelaşi nume.
Aşezarea este atestată într-un document de la Ştefan cel Mare din 10 oct. 1458 prin care se stabileşte hotarul “braniştei” Mănăstirii Bistriţa, purtând denumirea de Gârcina.
Aici a funcţionat o mănăstire de maici care şi-au construit o bisericuţă de lemn. Pe latura de sud-est a incintei actuale se mai văd şi astăzi urmele bisericii aparţinând mănăstirii, marcate printr-o ridicătură de pământ, având rol de protecţie.
În anul 1778 se desfiinţează mănăstirea iar biserica existentă, fiind probabil deteriorată, se înlocuieşte prin grija boierilor Oprişan şi Gârcineanu în 1796-1804 cu o biserică de piatră şi cărămidă, care se află în funcţiune şi astăzi.
Primul preot paroh a fost tatăl viitorului episcop Melchisedec Ştefănescu, care a văzut lumina zilei la 15 februarie 1823 şi care va învăţa aici într-o chilie buchiile chirilice, unde tatăl său în 1829 înfiinţează prima formă de învăţământ pentru copiii din parohia sa, învăţându-i scrisul şi cititul în ceaslov şi psaltire, muncă continuată apoi şi de fiul său Mihail.
Data precisă a construcţiei bisericii cu hramul “Pogorârii Sf. Duh” nu este confirmată prin vre-o pisanie, existând şi o altă datare 1778-1808.
Biserica este o construcţie de plan mixt, având pe latura de vest un pridvor deasupra căruia se ridică turnul-clopotniţă şi care nu a fost construit odată cu biserica. Acesta, prin sistemul constructiv prezintă caracteristicile secolului al XVIII-lea prin masivitatea zidurilor, având un rol defensiv subliniat de existenţa gurilor de tragere la primul nivel şi tainiţa înzidită, precum şi o frumoasă pardoseală de cărămidă în camera clopotelor.
Intrarea se face printr-o uşă masivă de stejar cu un chenar de piatră, lucrat simplu şi al cărui lintel este împodobit cu un basorelief. Din pridvor, tot pe sub un ancadrament de piatră se pătrunde în pronaos a cărui despărţire de naos este marcată doar printr-un arc puternic care se descarcă prin capetele a doi stâlpi adosaţi zidurilor longitudinale.
Accesul în turnul-clopotniţă se face pe o scară îngustă de piatră, practicată în grosimea zidului în colţul de nord-vest al pronaosului. Câte o cupolă acoperă atât pronaosul cât şi naosul.
Catapeteasma nouă păstrează vechile icoane în stil bizantin pictate de George Zugrav. Peste pictura veche s-a executat în 1957-1962 o pictură nouă, cu influenţe laice, de către Varahil Moraru.
În anul 1916 se adaugă pe latura de nord a pridvorului prăznicarul.
Dintre obiectele de patrimoniu au mai rămas aici două Penticostare tipărite la Bucureşti în 1773, două Antologhion-uri tipărite la Iaşi în 1775, ambele în limba slavonă, şi un clopot din 1836.
