Aflată la aproximativ 7 km de Piatra-Neamţ, Mănăstirea Peştera din comuna Gârcina a fost înfiinţată în anul 1993 mai întâi ca schit, mai apoi acesta fiind ridicat ulterior (în anul 2002) la rang de mănăstire de călugări. Truda ridicării schitului a fost a părintelui Neofit Amariei, numit mai apoi stareţ al mănăstirii.
Iniţial mănăstirea a fost ridicată pe vechiul terasament al căii ferate forestiere de pe Dealul Peştera. Unii spun însă că pe acel loc se afla o livadă. Se pare însă că pământul a fost donat de o familie de localnici care au făcut acest gest de dragul părintelui Neofit şi a convingerii sale că trebuie să facă ceva în viaţă, pentru creştinătate, pentru Dumnezeu.
Slujba de sfinţire a bisericii a fost oficiată la data de 13 septembrie 1997 de către I.P.S. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Prea Cuviosul Arhimandrit Ciprian Zaharia, exarhul plaiurilor nemţene şi stareţ al Mănăstirii Bistriţa (sub ascultarea căreia se află Mănăstirea Peştera).